Barna, după demisia ministrului de Interne: Pălăria MAI s-a dovedit mult prea mare pentru Moga. Demisia firească arată incompetența PSD

Barna, după demisia ministrului de Interne: Pălăria MAI s-a dovedit mult prea mare pentru Moga. Demisia firească arată incompetența PSD
Publicat: 30/07/2019, 14:19

„Pălăria MAI s-a dovedit mult prea mare pentru domnul Moga, asta v-am spus din momentul în care a fost nominalizat și apoi confirmat de către președinte, iar această demisie este foarte firească pentru că arată un pic de asumare a unei incompetențe isterice pe care PSD, domnul Moga este doar un, a fost doar un argat numit la conducerea unei isprăvnicii pentru care nu avea competențele necesare, dar isprăvnicia toată ca să și nu întâmplător folosesc termenul medieval, nu mai funcționează, pentru că am zis și în conferința de presă ce s-a întâmplat la Caracal nu este o situație excepțională, nu este o verigă slabă într-un sistem care nu funcționează, a fost doar ultima dovadă dintre multe care confirmă că politizarea aproape exclusivă, nu excesivă, e deja puțin spus, politizarea aproape totală a sistemului cu șefi de inspectorate care nu au studii în zona poliției, mecanici, angajați de șefi de inspectorate județene, toate acestea au dus sistemul în situație aproape de colaps și de incapacitatea de reacție la situații oarecum curente, adică un apel la 112 care să fie tratat cu seriozitate ar trebui să fie o regulă de bun simț cotidiană, nu ar trebui să fie probleme și situația asta ne-a arătat că au fost momente în care nu s-a luat în serios apelul”, a afrimat Dan Barna, la Digi24.

Liderul USR susține că, pentru evitarea altor tragedii similare celei din Caracal ar trebui ca statul să angajeze oameni competenți.

„Păi exact asta spun, numirea de profesioniști la vârful Ministerului, secretar de stat profesioniști, concursuri și nu acele delegări interimare care sunt prelungite o dată la 3 luni, la 6 luni de oameni care de fapt nu au nici o calitate să fie pe postul respectiv și tocmai de aceea nu se face concurs pentru că nu ar putea să îl treacă nici măcar formal, deci ori luăm lucrurile în serios, ori situațiile cum e cea de la Caracal se va mai întâmpla peste câteva luni, doamne ferește, din nou”, a adăugat Barna.

Nicolae Moga a demisionat, marți, din funcția de ministru de Interne, după șase zile de mandat. La câteva minute după demisia, el s-a prezentat la CSAT, unde se discută situația din Caracal.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Reguli stricte pentru proprietari. Risc crescut de amenzi de la ANAF
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la...
×